Tort cu mousse de caise

Tort cu mousse de caise
tort cu mousse de caise
tort cu mousse de caise

Tort cu mousse de caise, desert de vară fin și răcoros. Tort compus din blat cu cacao și unt de arahine, un mousse fin de caise acoperit cu gem de caise delicios pregătit în casă.

Este perfect vara acest tort cu mousse de caise foarte răcoritor. Se pregătește destul de simplu deși el arată de parcă s-a stat mult în bucătărie pentru pregătirea lui. Dar cu puțină organizare și fără să fie folosit cuptorul prea mult timp ne putem bucură de un desert minunat.

Pentru acest tort am copt un blat cu cacao și unt de arahide, o baza solidă pe care să se sprijine mousse-ul de caise destul de înalt. Asta pentru că așa de înalt mi l-am dorit eu și de aceea am folosit o formă de tort detașabilă cu diametrul de 18 cm. Foarte bine se poate folosi și o formă mai mare de tort de 22 cm de exemplu. Dar trebuie luat în considerare totuși că tortul nu va mai fi la fel de înalt dacă se folosește o formă mai mare.

Mousse-ul l-am pregătit după ce am scos blatul din cuptor. Cât timp s-a răcit blatul numai bine a fost și mousse-ul gata de adăugat peste blat. V-am zis că trebuie doar puțină organizare, in rest nimic complicat in pregatirea acestui tort.

Eu am folosit la montarea tortului folie de acetat pentru că asta ajută foarte mult atunci când scot inelul formei. Marginile tortului rămân curate astfel și mousse-ul nu se prinde de pereții formei de tort. Pentru stratul final am folosit gem de caise pe care l-am făcut în casă cu gelfix. De aceea arată așa de stabil deasupra și nu curge. Este acrișor și chiar se potrivește minunat de bine la acest tort. Un tort fin, de vară pe gustul tuturor.

tort cu mousse de caise

Tort cu mousse de caise

Prep Time 30 minutes
Cook Time 20 minutes
timp de racire 6 hours
Total Time 6 hours 50 minutes
Servings 12 porții

Equipment

  • Blender vertical
  • Tavă detașabilă de tort 18cm
  • Mixer

Ingredients
  

Blat

  • 2 Ouă
  • 75 g Zahăr
  • 70 g Unt de arahide
  • 80 g Făină
  • 1 lgt Praf de copt
  • 1 lgt Esență de vanilie
  • 1 lg Cacao

Mousse de caise

  • 100 g Apă
  • 10 g Gelatină pudră
  • 400 g Caise
  • 50 g Zahăr
  • 2 lg Apă
  • 100 g Zahăr pudră
  • 400 g Smântână pentru frișcă (frișcă lichidă)

Topping

  • 300 g Gem de caise
  • Caise

Instructions
 

Blat

  • Se sparg ouăle într-un bol. Se adaugă zahărul și se mixează până ce acesta nu se mai simte. Se adaugă untul de arahide apoi ingredientele uscate.
  • Se toarnă compoziția într-o tavă detașabilă de tort în care s-a pus hârtie de copt. Se pune la copt la 170° pentru 20 minute. După ce s-a copt se răstoarnă blatul pe un grătar și se lasă să se răcească.

Mousse de caise

  • Gelatina se pune la hidratat în 100 g apă.
  • Caisele fără samburi, desfăcute în jumătăți se pun într-un vas pe foc împreună cu cele două linguri de apă și 50g zahăr. După ce caisele s-au înmuiat și zahărul nu se mai simte se ia vasul de pe foc și se pasează caisele cu blenderul.
  • Se adaugă gelatina în piureul de caise și se pune din nou vasul pe foc cât să se infierbate piureul dar nu să fiarbă. Se lasă să se răcească până ajunge la temperatura camerei.
  • Într-un bol se bate frișca lichidă împreună cu 100g zahăr pudră. Peste frișca bătută se adaugă piureul de caise și se amestecă.

Asamblare

  • Se așează inelul formei de copt pe un platou iar în interior se așează blatul tortului. Se pune de jur împrejur folie de acetat dacă avem dar se poate și fără. Peste blat se toarnă mousse-ul de caise și se pune apoi la frigider pentru 4-5 ore. După acest timp se adaugă gemul de caise și se mai lasă la rece o oră.
  • Înainte de servire se scoate platoul cu tortul din frigider. Se scoate inelul formei de tort apoi folia de acetat. Dacă nu s-a folosit folie se desprind marginile tortului de formă folosind o spatulă. Se decorează cu caise.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Recipe Rating