Turtă dulce de casă
Turtă dulce de casă perfectă pentru cea mai frumoasă perioada din an. Figurine din turtă dulce decorate cu glazură regală și bombonele mici colorate, în spiritul sărbătorilor de iarnă.
Nu sunt sărbători de iarnă dacă nu pregătesc turtă dulce de casă și nu o decorez figurinele. Îmi place atât de mult să stau și să bibilesc fiecare bucățică, pe unele mai mult , pe altele mai puțin, depinde de insiratia de moment. Pentru mine este terapie curată.
Foarte frumos este atunci când ajută și copii la pregătirea rețetei și decorează figurinele după imaginația lor. Pot chiar să decoreze bradul cu ceea ce au pregătit cu mânuțe lor, sigur vor fi foarte încântați. Când erau fetele mele mai mici decoram împreună și erau atât de frumoase clipele petrecut împreună.
Acum să va spun câte ceva despre rețeta de turtă dulce pe care o fac în fiecare an și habar nu am de ce nu am postat-o până acum. Rețeta o am de câțiva ani dintr-o revistă, nu îmi mai amintesc care anume, pe care am modificat-o puțin pentru a fi pe gustul nostru. Trebuie să o încercați și voi și să îmi dați de știre.
Foarte important de urmat în reușita rețetei este ca atunci după ce a fost frământat aluatul și este călduț încă, să fie învelit în folie alimentară și lăsat la rece 30-50 minute. Când este complet rece se scoate din frigider, se lasă la temperatura camerei 2-3 min. după care este frământat, întins și pregătit pentru decupat figurinele.
Dacă se dorește se decorează turtă dulce rece cu bombonele mici(sprinkles și glazură regală sau royal icing cum mai este cunoscută pe care eu o pregătesc foarte ușor în casă. Nu este nici-o problemă dacă este lăsată nedecorata turta dulce. Este foarte bună și arată foarte bine doar pudrată cu zahăr farin.
Pentru mai multă inspirație pe blog mai gășiți si alte rețete pe care să le pregătiți de sărbători sau puteți să-mi vizitați pagina de instagram.
Turtă dulce de casă
Equipment
- Forme pentru decupat figurinele
- 2 tavi de cuptor
- Mixer
Ingredients
Turtă dulce
- 1 Ou
- 200 g Miere de albine
- 100 g Unt
- 350 g Făină
- 2 lgt Amestec de condimente ginger bread sau câte o ½ lgt scorțișoară macinata, ghimbir pudră, cuișoare măcinate.
- ½ lgt Cacao
- ½ lgt Praf de copt
- 1 lgt Bicarbonat de sodiu
Glazură regală
- 1 Albuș de ou
- 1 lg Suc de lămaie
- 240 g Zahăr pudră
Instructions
Turtă dulce
- Mierea de albine și untul se topesc pe baie de abur. Într-un vas se amestecă făina cu celelalte ingrediente uscate. Se toarnă mierea și untul topite, se amestecă cu o lingură încorporând făină apoi se adaugă oul și se continuuă să se frământe aluatul cu mâna.
- Se împachetează aluatul în folie alimentară și se pune în frigider. După ce s-a răcit complet aluatul se lasă la temperatura camerei 2-3 min. apoi se împarte în două.
- Se întinde cu sucitorul o parte din aluat(03-04cm grosime)pe blatul de lucru ușor înfăinat. Se decupează formele dorite și se pun în tavă cu hârtie de copt. La fel se procedează și cu a doua parte de aluat. Tăvile se pun în cuptor și se lasă turta dulce să se coacă aproximativ 10 min. la 190°.
- După ce turta dulce a început să se rumenească pe margini se scot tăvile din cuptor și se lasă să se răcească complet. Se decorează cu glazură regală și sprinkles. Se lasă la rece până se usucă.
Glazură regală
- Se degresează un bol cu câteva picături de suc de lămâie. Se pune albusul de ou și se bate cu mixerul până își dublează volumul. Se adaugă sucul de lămâie și treptat zahărul pudră.
- Se pune într-o pungă pentru ornat glazură iar restul de glazură se pune într-un recipient acoperit pentru a nu se întări.