rulouri crocante cu spanac

Rulouri crocante cu spanac și telemea

Rulouri crocante cu spanac

Rulouri crocante cu spanac și telemea- o gustare rapidă și delicioasă. Rețetă simplă din câteva ingrediente.

Dacă ai poftă de ceva bun, dar nu vrei să stai prea mult timp în bucătărie, aceste rulouri crocante cu spanac și telemea sunt alegerea perfectă! Se fac rapid, sunt gustoase și pot fi servite la micul dejun, ca gustare sau chiar ca aperitiv.

Ori de cate ori mergeam în supermaket, toate bunătățile de la raionul brutărie îmi făceau cu ochiul. Știți și voi cât de apetisant arată zona aia, așa că înțelegeți la ce mă refer. Astfel că, uneori nu rezistam și-mi luam din toate câte erau acolo, un rulou cu spanac și ricotta. Îl savuram până la ultima firmitură, atât de bun era. Totuși, cum nu sunt sigură de ceea ce conține un rulou cumpărat și bineînțeles că nu-mi ajunge doar unul, am pregătit, in ultimul timp, acasă varianta mea. Să mă satur și eu și ai mei și să am și conștiința împăcată că știu tot ce conține.

Am ales pentru aceste rulouri o umplutură de spanac și telemea, combinație ce este mult mai pe gustul meu, mai ales dacă telemeaua este puțin sărată. Nu foarte mult, ci atât cât trebuie. Asfel, nu mai este nevoie de altă cantitate de sare în umplutură.

Cine are mare grija la siluetă și își numără caloriile se poate bucura de aceste rulouri într-o variantă mai light. Se poate înlocui telemeaua, cu brânză de vaci cu un conținut redus de grăsime. Rulourile servite cu iaurt grecesc sau cu un sos de usturoi light, sunt și mai delicioase!

Chiar dacă ești la dietă sau nu, aceste rulouri sunt combinația perfectă între crocant și cremos, fiind o rețetă simplă, dar extrem de gustoasă. Încearcă-le și spune-mi cum ți-au ieșit!

rulouri crocante cu spanac

Rulouri crocante cu spanac și telemea

Prep Time 30 minutes
Cook Time 1 hour
Total Time 1 hour 29 minutes
Servings 13 bucăți

Ingredients
  

  • 400 g Foi de plăcintă din comerț
  • 450 g Spanac congelat
  • 450 g Telemea
  • 1 Ceapă
  • 1 lingură Ulei de măsline
  • 20 g Ulei de măsline

Instructions
 

  • Ceapa se toacă mărunt și se călește într-o lingură de ulei. Se adaugă spanacul și se lasă pe foc, amestecând din când în când, până scade toată apa din spanac.
  • Se pune telemeaua fărâmițată într-un castron și se amestecă cu spanacul.
  • Se ia o foaie de plăcintă și se întinde într-un capăt o lingură din compoziția de spanac. Cu o pensulă se întinde ulei pe marginile libere ale foii de plăcintă. Se rulează foaia de plăcintă cu capetele în interior și se așează într-o tavă în care s-a pus hârtie de copt. Se procedează la fel și cu celelalte 12 foi rămase.
  • Rulourile se ung deasupra cu puțin ulei de măsline și se pun la copt pentru 30 minute la 190°.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Recipe Rating