Se separă gălbenușurile de albușuri. Albușurile se bat spumă tare împreună cu zahărul folosind mixerul. Se încorporează treptat gălbenușurile care au fost amestecate cu uleiul și esența de vanilie. Se adaugă făina treptat și se încorporează în compoziție cu un tel.
Se pune hârtie de copt în două tăvi detașabile de tort și se toarnă compoziția în mod egal, în fiecare. Se coc blaturile aproximativ 30 minute la 170° până trece testul scobitorii.
După ce s-au copt, se scot blaturile din tăvi, se lasă să se racesca pe un grătar, apoi se taie fiecare blat în două pe orizontală.
Sirop
Apa, zaharul și coaja de lămâie se pun la fiert și se lasă să fiarbă până se topește zahărul, apoi se lasă să se răcească.
Crema
Căpșunile se spală, se taie codițele, apoi se taie în bucățele mici. Se împart în trei părți. Celelalte ingrediente pentru cremă se pun într-un bol și se bat cu mixerul până devine o cremă consistentă. O parte din cremă se păstrează pentru a decora tortul.
Asamblare
Pe un platou se pune în mijloc o lingură de cremă peste care se aseaza un blat. Se insiropeaza cu puțin sirop și se întinde pe deasupra puțină cremă. Se pune cremă într-un poș și se face o bordură de cremă de jur împrejur, pe marginea blatului. În mijloc se pune o parte din căpșuni și puțină cremă deasupra. Se acoperă cu următorul blat și se procedează la fel ca la primul.
După ce a fost umplut tortul se pune la rece, în frigider pentru două ore. După ce s-a mai stabilizat tortul, se scoate din frigider și se decorează cu crema oprita, căpșuni și frunze de mentă. Se pune din nou tortul la frigider pentru câteva ore.
Truc
După ce a fost umplut tortul, se înfige o frigăruie în mijlocul lui pentru a nu aluneca blaturile. Înainte de a fi decorat tortul se scoate frigăruia.