Se pun toate ingredientele pe foc într-o cratiță și se lasă să fiarbă amestecând din când în când. Când nu se mai simte zahărul și s-a legat siropul, se oprește focul și se lasă să se răcească.
Blat
Untul moale, lăsat la temperatura camerei, se pune într-un bol. Se adaga zahărul și se amestecă cu mixerul până ce acesta nu se mai simte. Se adaugă ouăle pe rand și se amestecă bine după fiecare.
Apoi se adaugă iaurtul, esențele și făina amestecată cu praful de copt. Se unge tava de tartă cu unt și se presară făina. Compoziția făcută se toarnă în forma/tava de tartă apoi se introduce în cuptorul încălzit în prealabil. Se coace blatul 25 minute la 180°. După ce trece testul scobitorii se scoate blatul din formă și se lasă să se răcească pe un grătar.
Crema
Ciocolata albă, ruptă în bucăți, se topește pe baie de abur. După ce s-a topit complet se ia de pe foc și se lasă să se răcească până ajunge la temperatura camerei.
Smântâna, zahărul și brânză mascarpone se pun într-un bol și se amestecă cu mixerul. Se adaugă treptat ciocolata topită.
Asamblare
Blatul se aseaza pe un platou și se acoperă cu crema de ciocolată. Se adaugă toppingul de afine și se întinde ușor cu o spatulă peste cremă. Prăjitura se pune la frigider pentru o oră sau două înainte de a fi servită.