Se separă gălbenușurile de albușuri. Untul se topește la microunde (să nu fie fierbine) și se amestecă cu gălbenușurile, sarea, zahărul vanilinat și esența de portocale. Albușurile se bat spumă cu zahărul folosind un mixer.
În bezeaua de albușuri se adaugă amestecul de gălbenușuri. Apoi cu o spatulă se încorporează făina amestecând de jos în sus. Compoziția se toarnă în două forme detașabile de tort in care s-a pus hârtie de copt.
Formele se pun la copt în cuptorul încălzit în prealabil. Se coc aproximativ 20 min. la 180°. După ce s-au copt blaturile se scot din forme și se lasă la răcit. Apoi se taie fiecare blat în două pe orizontală.
Sirop
Cât timp se coc blaturile se pregătește siropul. Zahărul și apa se pun la fiert într-un ibric. După câteva clocote se oprește focul și se adaugă esența de portocale. Se lasă să se răcească complet.
Crema
Într-un bol se pune smântana, zahărul pudră și mascarpone. Se amestecă totul cu mixerul la viteză mare. Când este gata se oprește o parte din cremă pentru a fi colorată cu colorant alimentar în două culori, roșu și verde. Cu crema rămasă albă se va umple și îmbrăca tortul.
Asamblare
Pe un platou se pune primul strat de blat, se însiropează, se acoperă cu dulceață de portocale și apoi cu cremă. Apoi se pune al doilea strat de blat după care se procedează la fel. Vor fi patru straturi de blat și trei straturi de crema și dulceață de portocale.
Ultimul strat de blat doar se însiropează. Tot tortul se îmbracă în cremă, se decorează cu crema colorată în roșu și verde și sprinkles.