Biscuiții se macină și se pun într-un castron. Peste ei se adaugă untul topit și se amestecă împreună. Se pune hârtie de copt pe fundul formei de tort pentru a fi mai ușor de mutat cheescake-ul pe un platou atunci când este gata.
Amestecul de biscuiți se pune peste hârtia de copt. Cu o lingură se tasează biscuiții pe fundul formei și se ridică, în strat egal de jur împrejur pe pereții formei într-o bordură de aproximativ cinci centimetri. Tava se pune în congelator pentru 20-30 minute.
Afinele se pasează cu un blender, apoi se dau prin sită.
Într-un bol se pune frișca, laptele condensat, sucul de lime și esența de vanilie. Se băț foarte bine cu mixerul, iar compoziția obținută se toarnă în tava scoasă din congelator.
Cu o lingură se pune piureul de afine deasupra, din loc în loc, iar cu o frigăruie se amestecă ușor în compoziție. Cheesecake-ul se pune în frigider pentru patru ore sau eventual peste noapte.
După timpul de răcire se scoate inelul tăvii și cu grijă, cu ajutorul hârtiei de copt se mută cheesecake-ul pe un platou. Se decorează cu coajă rasă de lime, biscuiți sfărâmați și afine.