Tort cu mousse de trandafiri
Tort cu mousse de trandafiri, delicat și parfumat. Desert creat pentru a sărbători un an de când blogul Flavor in the plate a fost creat.
A trecut primul an al blogului meu drag. Un an de când m-am decis să adun într-un loc tot ceea ce mă pasionează, să gătesc și să fotografiez prepearatele pe care le fac. Nu am studii în domeniu pentru a face preparate elaborate sau fotografii deosebite și de calitate. Dar tot ceea ce postez aici este făcut cu mare drag și din tot sufletul. Și sper să pot oferi inspirație pentru cei ce vor să încerce să pregătească rețete simple și gustoase.
Vreau să va mulțumesc tuturor celor care sunteți aici, îmi citiți sau îmi încercați rețetele. Va mulțumesc pentru mesajele frumoase și susținerea celor pentru care Flavor in the plate a devenit o sursă de inspirație. Pentru mine contează și apreciez foarte mult orice like, share sau follow de aici sau de pe pagina de Instagram.
Am creat un desert de sărbătoare pentru primul anisor al blogului, un minunat tort cu mousse de trandafiri acoperit cu ganas de ciocolată albă. Un tort pe care l-am decorat cu petale și boboci de trandafiri glazurati.
Am pregătit trandafirii cu o zi inaite de a decora tortul. Se pregătesc foarte ușor folosind câteva petale și boboci de trandafiri de dulceață, un albuș de ou și puțin zahăr tos. Mai întâi am spălat trandafirii într-o sită și i-am pus pe șervete de hârtie să se scurgă de apă. Apoi cu alte șervete i-am șters ușor și cu grijă. Albusul de ou l-am bătut cu o furculiță și am trecut prin el câte o petală de trandafir pe care am presărat-o apoi cu zahăr. Pe o tavă am pus hârtie de copt și am așezat petalele și boboceii glazurati să se usuce in frigider până am decorat tortul.
Nu este un tort exagerat de dulce și de parfumat. Aroma trandafirilor este foarte subtilă și plăcută atunci când savurezi o felie din acet tort diafan.
Tort cu mousse de trandafiri
Equipment
- Tavă detașabilă pentru tort 23cm
- Mixer
- Blender verticat
Ingredients
Blat
- 6 Ouă
- 125 g Unt
- 150 g Zahăr
- 200 g Făină
- 1 lgt Esentă de vanilie
- 1 lgt Praf de copt
- 1 praf Sare
Sirop
- 20 g Apă de trandafiri
- 150 g Zahăr
- 250 g Apă
Mousse de trandafiri
- 400 g Smântână pentru frișcă (frișcă lichidă)
- 100 g Zahăr pudră
- 120 g Dulceață de trandafiri
- 100 g Apă
- 10 g Gelatină
- 160 g Smântână pentru frișcă (frișcă lichidă)
Ganas
- 200 g Ciocolată albă
- 100 g Smântână pentru frișcă (frișcă lichidă)
- 1 picatura Colorant alimentar gel roșu
Instructions
Blat
- Se separă albușurile de gălbenușuri. Albușurile se bat spumă tare cu zahărul folosind mixerul. Se adaugă gălbenușurile amestecate cu untul topit, esența de vanilie și praful de sare. Cu o spatulă se încorporează făina amestecată cu praful de copt.
- Se pune hârtie de copt într-o tavă detașabilă de tort și se toarnă în ea compoziția. Tava se pune în cuptorul încălzit în prealabil și se coace la180° aproximativ 25 min. sau până când trece testul scobitorii. După ce s-a copt se lasă blatul la răcit pe un grătar.
Sirop
- Se fierbe într-o crăticioară apa cu zahărul, se apreste focul și se adaugă apă de trandafiri. Se lasă să se răcească.
Mousse de trandafiri
- Gelatina se pune la înmuiat în 100 g de apă. Se încălzește 160 g smântână pentru frișcă și se adaugă gelatina înmuiată. Se oprește focul și se lasă să se răcească până ajunge la temperatura camerei.
- 400 g smântână pentru frișcă se pune într-un bol și se bate cu zahărul pudră. Se adaugă dulceața de trandafiri și se amestecă. Toată compoziția se spumează cu un blender verticat. Apoi se adaugă smântana cu gelatina și se amestecă cu o spatulă.
Ganas
- Smântana și ciocolata se încălzesc pe baie de abur. După ce să topit ciocolata se ia vasul de pe foc și se adaugă colorantul alimentar. Se amestecă bine și se lasă să se răcească până ajunge la temperatura camerei.
Asamblare
- Blatul de tort se taie în două pe orizontală. Partea de sus a blatului se așează pe un platou apoi se pune inelul formei de tort. Se toarnă mousse-ul de trandafiri și se pune la frigider pentru o oră.
- După ce mousse-ul s-a întărit putin se pune cealaltă parte de blat, se apasă ușor și se pune din nou la frigider pentru două ore.
- Se scoate platoul din figider. Cu o spatulă subțire se desprinde cu grijă blatul și se scoate inelul formei de tort. Se toarnă ganasul de ciocolată albă și se pune platoul din nou la frigider pentru o oră. Se decorează tortul cu trandafiri glazurati.