Supă cu tortellini

Supă cu tortellini
supa cu tortellini

Mi-a stat gândul la o supă cu tortellini fierbinte de ceva timp și tot nu reușeam să o pregătesc până de curând. Este acel gen de supă ce îți încălzește sufletul și te face să mai vrei o porție.

Clar, nu voi refuza niciodată un bol de supă cu tortellini fierbinte mai ales când afară crapă pietrele de frig. Se potrivește perfect cu vremea rece, se pregătește simplu, rapid iar gustul îți merge la suflet. Unde mai pui că se poate pregăti din ingrediente puține și la îndemână oricui, legume care se găsesc în orice bucătărie, smântână și supă de pui sau de legume. Singurele ingrediente care trebuiesc cumpărate pentru această supă sunt parmezanul, dacă nu folosiți de obicei și pastele umplute, tortellini. Indiferent de ce umplutură au. Asta în cazul în care nu le pregătiți voi în casă sau nu obișnuiți să faceți. Cei drept necesită ceva timp pregătirea lor pentru că sunt migălos de făcut dar în schimb sunt mult mai gustoase decât cele din comerț. 

Să vă spun ceva și despre smântana pe care am folosit-o care este de fapt după traducere o frișcă lichidă fără zahăr. Dacă sunteți de ceva timp pe alături de mine pe site știți că eu obișnuiesc să o folosesc la unele rețete. Consider că îmbogățește gustul oricărui preparat în care adaug whipping cream. Așa s-a întâmplat și la această supă, a devenit cremoasă și delicată în același timp. Acum nu mai rămâne decât să o încercați și să îmi spuneți apoi cum va plăcut.

supa cu tortellini

Supa cu tortellini

Prep Time 15 minutes
Cook Time 45 minutes
Total Time 1 hour
Servings 4 portii

Ingredients
  

  • 1,600 kg Supa de legume sau de pui
  • 250 g Tortellini proaspeti
  • 200 g Whipping cream
  • 150 g Mazare
  • 1 Ceapa
  • 2 Morcovi
  • 2 radacini Pastarnac
  • 2 Ardei rosii grasi sau kapia
  • 30 g Parmezan ras
  • lgt Fulgi chili
  • ½ lgt Sare
  • ¼ capatana Telina
  • 1 lg Ulei de masline

Instructions
 

  • Ceapa se curata, se spala, se toaca marunt si se pune intr-o oala cu o lingura de ulei sa se rumeneasca putin. Se adauga ardeii, telina, pastarnacul si morcovii. Toate legumele fiind curatate, spalate si tocate marunt. Se acopera cu supa de legume si se lasa sa fiarba 30 minute sub capac.
  • Dupa ce au fiert legumele se adauga mazarea si pastele si se mai lasa sa fiarba 2-3 minute.
  • Se adauga whipping cream, parmezanul, fulgii de chili si sarea. Se mai lasa sa dea un clocot apoi se opreste focul. Se serveste fierbinte.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Recipe Rating