Plăcintă fragedă cu mere
Această plăcintă fragedă cu mere este plăcinta preferată a fiicei mele, cea mică. Nu prea mănâncă ea orice desert dar cu această plăcintă nu dau greș niciodată. Este o rețetă veche și pentru măsurarea ingredientelor folosesc o cană de 250g.
Cui nu-i place să mănânce un desert cu mere aromat cu scorțișoară și blat fraged? Mai ales că se poate pregăti și în perioadele de post de peste an.
Plăcintă fragedă cu mere
Ingredients
Blat
- 1½ cana Apă minerală o cana de 250g
- ½ cana Ulei
- 50 g Zahăr
- 25 g Drojdie proaspătă
- 500 g Făină
- Coaja de la o lămâie
- 1 lgt Esență de vanilie
- 1 praf Sare
Umplutura
- 1.700 kg Mere
- 130 g Zahăr
- 1 lgt Scorțișoară
- 2 lg Ulei
Instructions
Blat
- Se amestecă drojdia cu o linguriță de zahăr și două linguri de apă într-un castron. În alt castron se pune apa minerală, uleiul, zahărul și aromele și se amestecă. Se adaugă drojdia dizolvată și făina. Apoi se pune praful de sare. Se frământă aluatul și se pune la frigider o jumătate de ora până crește. Între timp se pregătește umplutura.
Umplutura
- Merele se spală și se dau pe răzătoare. Într-o cratiță se pun uleiul și merele amestecate cu zahărul. Se lasă să fiarbă, amestecând din când în când, până scade tot sucul merelor. La sfârșit se adaugă scorțișoara și se oprește focul.
Asamblare
- Se împarte aluatul pentru blat în două. O parte se întinde cât dimensiunile tăvii în care se va coace. Într-o tavă cu hârtie de copt se pune prima parte de aluat, se adaugă merele apoi cea de a doua parte de aluat. Cu o furculiță se înțeapă partea de deasupra din loc în loc.
- Tava se pune în cuptorul încins în prealabil la 180° și se coace cca. 30 de minute până se rumenește. Când s-a răcit se porționează și se pudrează cu zahăr pudră.