
Brioșe cu ciocolată și zmeură, desert simplu și aromat făcut în casă spre bucuria tuturor. Aceste brioșe sunt pufoase, cu aromă puternică de ciocolată dar subtilă de zmeură. Sunt ușor de preparat cu ingrediente la îndemână.
Am folosit aceeași rețeta ca pentru blatul tortului simplu cu cremă de unt.
Mi-au ieșit 24 de brioșe. Am decupat din hârtie de copt pătrate cu laturile de 11cm și au ieșit niște hârtiuţe perfecte pe care le-am pus în tava pentru brioșe.

Brioșe cu ciocolată și zmeură
Equipment
- Mixer
- Tavă pentru brioşe
Ingredients
- 4 Ouă
- 250 g Făină
- 65 g Unt
- 65 g Ciocolată 50% cacao
- 30 ml Cafea preparată
- 180 g Zahăr
- 60 ml Apă
- 35 g Cacao
- 130 ml Lapte
- 120 ml Ulei
- 7 g Praf de copt
- 1 lgt Bicarbonat de sodiu
- 1 lgt Esență de vanilie
- 1 plic Zahăr vanilinat
- Zmeură
Instructions
- Ciocolata, untul, cafeaua preparată, zahărul și apă se pun într-un castron pe baie de abur amestecând încontinuu până se topesc. Se ia de pe foc și se adaugă laptele și uleiul. Apoi se încorporează ouăle unul câte unul.
- În alt castron se amestecă făina, cacaoa, praful de copt și bicarbonatul de sodiu. Acestea se adaugă peste compoziția de ciocolată. Se adaugă și esențele de vanilie și de cafea.
- Hârtiuțele decupate se pun în tava pentru brioșe . Cu o lingură pentru înghețată se ia din compoziție și se pune în forme. Vor ieși două tăvi a câte 12 brioșe.
- Tava se pune în cuptorul încins în prealabil la 170°. După zece minute se scoate tava din cuptor și în mijocul fiecărei brioșe se pune câte o zmeură. Dacă zmeura este de la congelator se lasă la dezegheţat, se scurge de sucul lăsat și apoi se pune în mijlocul fiecărei brioșe.
- Se pune tava înapoi în cuptor și se mai coace zece minute sau până trece testul scobitorii. Când se răcesc se pot pudra cu zahăr pudră dacă se dorește.